July 5, 2022, 7:33 pm
Home Festivalul concurs "Nestemate populare pe plaiuri nemtene..Valerica Patrichi"

Înscrieri la Festivalul-Concurs „Nestemate populare

pe plaiuri nemțene… Valerica Patrichi“

 

Anul trecut, concursul a reunit 405 elevi și 46 cadre didactice din Suceava, Iași, Bacău, Harghita și Neamț

Până pe data de 30 aprilie, elevii și cadrele didactice din județul Neamț se pot înscrie la cea de-a cincea ediție a îndrăgitului Festival – Concurs de Muzică Populară „Nestemate populare pe plaiuri nemțene… Valerica Patrichi“. Manifestarea se va desfășura pe data de 14 mai, la Căminul Cultural Borlești, în organizarea Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu“ Ruseni. Evenimentul se adresează preșcolarilor, elevilor și cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar și gimnazial din județele Moldovei, având drept scop conservarea și perpetuarea valorilor tradiționale ale poporului român, dezvoltarea relațiilor sociale între concurenți și a schimburilor de experiență între cadrele didactice.

Competiția se va desfășura pe două secțiuni: secțiunea de Interpretare – „Sunt fată de la Borlești“ și cea de Dansuri populare – „Hai să dăm mână cu mână…“. Organizatorii nu percep taxă de participare.

„Proiectul își propune atragerea unui număr cât mai mare de elevi pentru promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești precum și readucerea în fața spectatorilor a cântecelor și dansurilor populare uitate sau abandonate de-a lungul timpului. Impactul educativ asupra grupului țintă urmărește dezvoltarea sentimentelor de respect și apreciere a valorilor tradiționale, creșterea interesului copiilor pentru tradiții, formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter, implicarea părinților și a comunității locale în activitățile școlii, precum și creșterea calității învățământului prin abordarea unor teme noi, legate de tradiții“, ne-a spus prof. Constantin Cristinel, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu“ Ruseni.

De asemenea, festivalul reprezintă și un prilej de a aduce un omagiu interpretei de muzică populară Valerica Patrichi, fostă solistă a ansamblului Cernegura din Piatra Neamț, născută în satul Ruseni, comuna Borlești.

Potrivit Ordinului Ministrului Educației Naționale nr.3248/14.02.2017, Festivalul Concurs Cultural-Artistic „Nestemate populare pe plaiuri nemțene… Valerica Patrichi“ a fost inclus în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene 2017, al Ministerului Educației Naționale, la poziția 583.

Anul trecut, concursul a reunit 405 elevi și 46 cadre didactice reprezentând școlile din Suceava, Iași, Bacău, Harghita și Neamț.

Articolul a fost preluat de la adresa http://ziarulceahlaul.ro/inscrieri-la-festivalul-concurs-nestemate-populare-pe-plaiuri-nemtene-valerica-patrichi/

 

 

CLUB RADIOAMATORI

COMUNICATE DE PRESA

REVISTA SCOLII

FORMATII ARTISTICE

VIZITATORI PE SITE

We have 15 guests online